Comisia Europeană face un pas în ”tranziția către un sistem alimentar durabil”: Viermele de făină – aprobat ca nou aliment comestibil la nivelul UE

Comisia Europeană a anunțat că utilizarea viermilor de făină galbeni uscați ca aliment a fost aprobată de statele membre.

„Statele membre au aprobat o propunere a Comisiei Europene care permite utilizarea viermilor de făină galbeni uscați ca aliment nou”, se arată într-un comunicat emis marți de către Comisia Europeană.

Conform documentului, această primă autorizare de introducere a insectelor pe piața UE ca alimente noi are loc în urma unei evaluări științifice riguroase efectuate de EFSA.

Noul aliment se poate consuma ca gustare, sub formă de insecte uscate întregi, sau ca ingredient al unor produse alimentare, de exemplu sub formă de pudră în produse proteice, biscuiți sau produse pe bază de aluat, transmit reprezentanții CE.

Strategia „De la fermă la consumator” identifică insectele ca sursă alternativă de proteine care poate sprijini tranziția UE către un sistem alimentar mai durabil. Milioane de oameni consumă deja zilnic insecte.

În plus, conform Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), insectele sunt o sursă alimentară sănătoasă și foarte nutritivă, cu un conținut ridicat de grăsimi, proteine, vitamine, fibre și minerale”, se mai spune în comunicatul CE.

Decizia oficială a Comisiei va fi adoptată în săptămânile următoare.

Prima insectă declarată sigură pentru consum uman

Viermele de făină a devenit prima insectă declarată sigură pentru a fi mâncată de om, a anunțat în luna ianuarie Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor. Totuși, cei care au alergii la creveți și la acarieni ar putea reacționa și la această insectă, mai precizează sursa citată.

Europa ar putea produce burgeri, paste, biscuiți, smoothie sau degețele (fingers) din viermi de făină în stadiu de larvă. Tenebrio molitor a devenit prima insectă declarată sigură pentru consum uman la nivel european după ce Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (AESA) a luat această decizie în urma unui studiu, la cererea companiei franceze Micronutris, care are ca obiect de activitate producția de insecte pentru consum.

Componentele principale ale acestei insecte sunt proteinele, grăsimile și fibrele, oferind pentru viitor o potențială sursă de mâncare sustenabilă și cu un nivel scăzut de emisii de carbon.

Până acum, marii jucători din industria hranei din insecte nu au putut să-și valorifice potențialul din cauza lipsei unei aprobări unitare la nivel european. Astfel de produse sunt interzise la vânzare în Franța, Germania, Italia, Spania și în alte țări europene. Fără aprobarea AESA, ele nu pot fi vândute nicăieri pe continent, însă decizia de azi poate schimba cu totul lucrurile.

Hrana pe bază de insecte este privită de mult timp ca soluție pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în industria alimentară.

CE Rezoluţia 2079 (2015) privind „Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor”

La 2 octombrie 2015 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a dezbătut şi aprobat Rezoluţia 2079 (2015) privind „Egalitatea şi autoritatea părintească comună: rolul taţilor”. Ea propune măsuri pentru a promova egalitatea între bărbați și femei în exercitarea autorităţii părintești comune, inclusiv în cazurile de separare și divorț. Este o decizie istorică menită să schimbe legislaţia şi jurisprudenţa la nivel european.

Este de remarcat faptul că încă prin Rezoluția 1921 (2013) privind „Egalitatea de gen, concilierea vieții private și de muncă și co-responsabilitate”, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a solicitat autorităților publice din statele membre să respecte dreptul taţilor de a se bucura de autoritate părintească comună, asigurându-se că dreptul familiei prevede, în caz de separare sau divorț, posibilitatea de a avea custodia comună a copiilor, în interesul lor superior, care să aibă la bază un acord reciproc şi nu să fie impusă.

Această Rezoluţie a avut la bază constatarea că legislațiile europene se îndreaptă spre un mai mare echilibru între tată și mamă în exercitarea responsabilităţii parentale. Cu toate acestea, în practică, exercitarea autorităţii părintești este cel mai frecvent acordată mamei, în detrimentul drepturilor tatălui, în special în cazurile de divorț și separare și mai ales atunci când copiii se nasc în afara căsătoriei sau în cuplu părinţii au naționalități diferite. Pentru o societate egalitaristă, este atât o provocare cât şi o necesitate să se recunoscă faptul că tații au drepturi și responsabilități cu privire la copiii lor în același mod ca și mamele.

Credem că această nouă rezoluţie va influenţa, mai repede sau mai târziu, jurisprudenţa din România, fiind de notorietate că orientarea instanţelor române este majoritată înspre a acorda mamei domiciliul copilului şi un interval de timp pentru acces la copil mult superior celui acordat tatălui. Chiar şi după intrarea în vigoare a noului Cod civil care a dorit o schimbare a mentalităţii practicienilor în drept şi familiilor cu părinţi separaţi sau divorţaţi, încă se păstrează vechile practici, consacrate de un Cod comunist al Familiei şi consacrate de o jurisprudenţă discriminatorie a vechiului Tribunal Suprem.

Este necesar ca avocaţii sau judecătorii să realizeze că noua instituţie a autorităţii părinteşti comune cu privire la copil este cu totul altceva decât fosta instituţie a încredinţării minorului.

Practic, prin aceste mecanisme se reafirmă că respectarea interesului superior al copilului înseamnă a i se asigura acestuia un contact cu părinţii săi cât mai apropiat de cel avut înainte de separarea părinţilor.

Orice încălcare a acestui principiu poate lăsa urme adânci asupra copilului şi poate mări tensiunile şi conflictele între părinţi, transformând copilul într-un simplu obiect de răzbunare şi şantaj.

În faţa legii de Franz Kafka

În faţa LEGII stă un păzitor. La acest păzitor, vine un om de la ţară şi cere voie să intre în LEGE. Dar păzitorul îi spune că acum nu-i poate permite să intre. Omul chibzuieşte şi apoi întreabă dacă va avea voie să intre mai tîrziu. „Tot ce se poate, spune paznicul, dar acum nu.”

Intrucît poarta LEGII este deschisă ca întotdeauna, iar păzitorul se dă într-o parte, omul se apleacă pentru a privi pe uşă în interior. Cînd păzitorul observă asta, rîde şi spune :

„Dacă te ispiteşte într-atît, încearcă să intri înăuntru, în ciuda interdicţiei mele. Bagă însă de seamă : am putere. Şi nu sunt decît păzitorul cel mai de jos. La intrarea în fiecare sală stau, însă, alţi păzitori, unul mai puternic decît altul. Pe al treilea nu mai pot nici măcar eu să-l privesc.”

La asemenea dificultăţi nu se aşteptase omul de la ţară; că doar LEGEA trebuie să fie totdeauna şi oricui la îndemînă, îşi zice el; dar, acum,cînd priveşte mai bine la păzitorul îmbrăcat cu şubă, la nasul lui mare şi ascuţit, la barba lui tătărască răsfirată şi neagră, se hotărăşte totuşi, mai bine să aştepte pînă ce i se va îngădui să intre. Păzitorul îi dă un scăunel şi-i spuse să şadă langă uşă, de-o parte. Acolo stă zile şi ani în şir.

Mai face multe încercări de-a fi lăsat înăuntru şi-l oboseşte pe păzitor cu insistenţele sale. Adeseori păzitorul îl supune la mici interogatorii, îl întreabă de unde e de fel şi multe altele, dar sunt întrebări puse doar cum pun domnii cei mari ; iar la urmă îi spune tot mereu că încă nu-i poate da drumul înăuntru. Omul, care-şi luase multe lucruri cu el la drum, foloseşte totul, oricît ar fi fost de preţios, pentru a-l mitui pe portar. Acesta e drept că primeşte tot ce i se dă, dar spune de fiecare dată:

„Primesc numai ca să nu crezi cumva că n-ai făcut tot ce-ar fi fost cu putinţă.”

De-a lungul nenumăraţilor ani, omul îl observă pe păzitor aproape fără întrerupere. Uită de ceilalţi păzitori, şi acesta, primul, îi apare ca singurul obstacol care-l împiedică sa intre în LEGE. Blestemă nefericita întâmplare, în primii ani cu glas tare şi fără să ţină seama de nimic, mai tîrziu, pe măsură ce îmbătrîneşte, doar mormăind în barbă pentru sine. Dă tot mai mult în mintea copiilor şi, de vreme ce de-a lungul anilor a ajuns să-i cunoască păzitorului pînă şi purecii din gulerul şubei, se roagă şi de pureci să-l ajute a-l îndupleca. Intr-un tîrziu, vederea îi slăbeşte şi nu mai ştie dacă in jurul lui se face cu adevărat tot mai întuneric sau dacă îl înşală doar ochii. Dar distinge acum prin întuneric o strălucire nestinsă care răzbate pe uşa LEGII. Numai că nu mai apucă să trăiască mult.

În preajma morţii, toată experienţa din acest răstimp se adună într-o întrebare, pe care încă n-a apucat s-o pună păzitorului. Îi face semn să vină mai aproape, întrucît nu-şi mai poate ridica în sus trupul care a început să se înţepenească. Păzitorul trebuie să se aplece adînc, pînă la el, întrucît diferenţa de înălţime s-a schimbat mult în defavoarea omului. „Acu’ ce mai vrei să ştii? întreabă păzitorul, nu te mai saturi o dată.” „Toţi se străduiesc, vezi bine, să afle ce-i LEGEA, grăieşte omul, cum se face atunci că, în atîta amar de ani, n-a mai cerut nimeni, în afară de mine, să intre înăuntru ?” Păzitorul îşi dă seama că sfîrşitul omului e aproape şi, pentru a mai răzbi pînă la auzul lui care se stinge, răcneşte la el:

„Pe aici nu putea obţine să intre nimeni altul, întrucît intrarea asta ţi-era hărăzită doar ţie. Acum mă duc s-o închid.”