Retrospectiva UNBR 2023

17 decembrie 2020 – Ziua în care au fost condamnaţi toţi avocaţii

Într-o zi de joi, mai exact în 17 decembrie 2020, un complet de la cea mai înaltă instanță din România a pronunțat condamnări grele, inter alia, pentru infracțiunea de grup infracțional organizat și infracțiunea de abuz în serviciu (cele mai multe) pretins comis de funcționari și persoane fără această calitate, într-o cauză vizând fapte mai vechi de 10 ani (unele din 2006). Printre cei condamnați se numără și avocatul ROBERT ROȘU.

Lăsând la o parte condițiile dificile privind derularea judecății în apel, cu o parte dintre participanți în sala de judecată, iar cu cealaltă parte în afara sălii, o gravă problemă a sistemului judiciar român o reprezintă interpretarea impredictibilă a legii penale, în special în cazul unor fapte a căror includere în domeniul dreptului penal este discutabilă, așa cum este și abuzul în serviciu.

Dincolo de aspectele de fapt ale speței, condamnarea unui avocat pentru constituirea unui grup infracțional în vederea săvârșirii complicității la abuz în serviciu este o absurditate juridică, deoarece nefiind el autorul (avocatul), acesta nu avea cum să aibă ideea comiterii abuzului în serviciu. Deci, avocatul nu știa de posibilul abuz în momentul când se afirmă că tot el a constituit grupul infracțional organizat având ca scop săvârșirea complicității la abuz în serviciu.

Într-o astfel de situație, dacă avocatul nu avea cunoștință despre eventualul abuz în serviciu, cum putea el să constituie o grupare infracțională? Evident că nu putea. Acesta este un exemplu de acuzație care frizează bunul simț. Un judecător poziționat la vârful piramidei sistemului judiciar trebuie să lase la o parte prejudecățile sau ceea ce crede el despre avocați și să judece după lege.

Un alt lucru inadmisibil într-un stat de drept este ca un judecător să nu respecte deciziile Curții Constituționale ale României, prin care au fost declarate ca fiind contrare legii fundamentale mai multe dispoziții folosite ca temei al efectuării unor înregistrări de către organe necompetente. Una dintre aceste decizii s-a pronunțat ca urmare a invocării excepției în cauza penală despre care discutăm. Dar, în speță, toate înregistrările nelegale au fost păstrate.

Mai sunt multe lucruri care trebuie analizate, dar așteptăm motivarea hotărârii (sperăm în termenul legal).

Depășind limitele speței, o chestiune care poate fi considerată una distopică este aceea că Înalta Curte de Casație și Justiție este, în multe cazuri, instanță de fond (în primă instanță sau în apel; apelul este integral devolutiv) și prea puțin o instanță care, așa cum spune Constituția, asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii. Recursul în casație este o cale de atac doar pe hârtie, deoarece din multitudinea de posibile încălcări ale legii numai 2-3 pot fi invocate. De altfel, cazuistica în această materie confirmă cele spuse mai sus. Este inacceptabil, ca prin această cale de atac, să nu se poată invoca lipsa vinovăției, a existenței unei cauze de neimputabilitate, a unei cauze justificative, a greșitei încadrări a faptei etc.

Potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție: „Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”. Or, recursul în casație este singura cale de atac pe care, atunci când se încalcă legea de către instanța de apel, o poate utiliza cel care a fost lezat printr-o hotărâre nelegală. Argumentului potrivit căruia s-ar încărca rolul instanței supreme i se poate răspunde prin aceea că pot fi modificate regulile de competență, în așa fel ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu soluționeze cauze în primă instanță, competență care oricum este discutabilă în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) din Constituție;

Funcția instanței supreme, așa cum prevede legea fundamentală, este aceea de a asigura o practică judiciară unitară, misiune care se poate realiza numai dacă nerespectarea legii poate fi remediată, prin calea de atac a recursului în casație, cale de atac ce trebuie să fie la îndemâna oricărei persoane împotriva căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă nelegală, indiferent de tipul nelegalității.

Mai mult, în sistemul nostru judiciar se acceptă prea ușor schimbarea unei soluții de achitare în una de condamnare, fără să mai existe apoi o cale de atac efectivă.

Am spus în titlu că, prin sancționarea avocatului ROBERT ROȘU, completul care l-a condamnat i-a condamnat simultan pe toți avocații pentru că a acceptat o acuzație absurdă, uitând de legalitate, de prezumția de nevinovăție și de faptul că un judecător de drepturi și libertăți de la aceeași instanță spusese cu 5 ani în urmă: „nimic nu incriminează firma de avocatură şi, cu atât mai puţin pe inculpatul Robert Roşu, acţiunile sale înscriindu-se în limita activităţilor pe care le desfăşoară un avocat.”

Într-un articol publicat în Gazeta tribunalelor (31 ianuarie 1864), C. Heraclide scria: „Ordinul avocaților atât de antic ca și magistratura, atât de nobil ca și virtutea, atât de necesar ca și justiția, se distinge printr-un caracter care îi este propriu. Singură, între toate profesiile, avocatura se menține în fericită și pașnică posesiune a independenței sale. Liber, fără a fi inutil patriei, avocatul se consacră publicului, fără a fi sclavul lui.”

Avocații sunt cei care, prin calitățile lor profesionale:
– contribuie la înfăptuirea actului de justiție (prin formularea de cereri, memorii, excepții, concluzii etc.);
– contribuie la asigurarea conformității legilor cu Legea fundamentală, dreptul european și tratatele internaționale privind drepturile omului (prin ridicarea unor excepții de neconstituționalitate, cereri adresate CEDO, cereri preliminare adresate CJUE etc.);
– ajută cu sfaturi juridice pe cei care au probleme de natură juridică ș.a.Metaforic spus, așa cum presa este considerată câinele de pază al democrației sau a patra putere în stat, instituția avocatului trebuie considerată câinele de pază al justiției.

Gradul sau măsura în care drepturile avocatului sunt recunoscute, atât legal, cât și instituțional, reflectă robustețea unei democrații și maturitatea statului de drept.

În cauza Morice c. Franței, CEDO a arătat că: „Statutul specific al avocaților le conferă o poziție centrală în administrarea actului de justiție ca intermediar între publicul larg și instanțele de judecată. Prin urmare, ei joacă un rol-cheie în a se asigura că instanțele de judecată, a căror misiune este fundamentală într-un stat de drept, se bucură de încrederea publicului”.

Avocatul este un specialist în drept, chemat în ajutor de către persoanele fizice și juridice care au probleme juridice. Într-adevăr, termenul avocat provine din latinescul advocatus și înseamnă „cel chemat în ajutor”.

În mileniul al III-lea, chestiunea rolului avocaților în societatea contemporană nu are nevoie de o justificare specială, astfel că o asemenea discuție apare ca vetustă. Într-adevăr, avocatul este un profesionist fără de care nu se poate discuta de stat de drept, democrație sau efectivitatea drepturilor omului.

Oricine poate avea nevoie, la un moment dat, de un avocat, indiferent ce poziție ocupă sau a ocupat în societate.

Când este condamnat nelegal un avocat este lovită întreaga profesie.

Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca

Preluare de pe Juridice.ro

Mesajul președintelui UNBR, av. dr. Traian Briciu, cu prilejul Zilei Europene a Avocaților 2019

Stimați confrați,

Astăzi, 25 octombrie 2019, sărbătorim Ziua Europeană a Avocaților, concepută de Consiliul Barourilor Europene (CCBE) ca un prilej pentru a dezbate cele mai importante probleme privind profesia de avocat, atât în plan European, cât și național.

În general, Ziua Europeană a Avocaților sărbătorește rolul esențial al avocaților în sistemul judiciar și contribuția lor la protecția statului de drept. Or, când vorbim de stat de drept, vorbim de acces la justiție al oricărui cetățean, indiferent de situația materială sau de statutul social.

În acest sens, în data de 18 octombrie 2019, la inițiativa CCBE, UNBR a publicat și a transmis barourilor un ,,Manual de drept european privind accesul la justiție”, care constituie o imagine de ansamblu asupra aspectelor-cheie în domeniul accesului la justiție în Europa.

Anul acesta, CCBE a propus organizațiilor profesionale ale avocaților o temă specială: Dreptul la asistență judiciară în materie penală. Importanța accesului la avocat pentru persoanele aflate în detenție.

Spun că este o temă specială și foarte sensibilă, mai ales pentru avocatura română, deoarece pachetul de reglementări europene vizând dreptul la apărare și consolidarea drepturilor persoanelor suspectate și acuzate prin stabilirea unor standarde minime comune privind drepturile la un proces echitabil nu a fost transpus încă în legislația națională, deși toate termenele sunt depășite.

Este vorba de un pachet de trei directive menite a consolida drepturile procedurale ale cetățenilor în cadrul procedurilor penale. În acest context, dreptul la apărare este reevaluat și actualizat, pentru a răspunde cerințelor contemporane. Acestea sunt:
– DIRECTIVA (UE) 2016/343 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (Termen de transpunere: 1 aprilie 2018)
– DIRECTIVA (UE) 2016/800 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (termen de transpunere: 11 iunie 2019)
– DIRECTIVA (UE) 2016/1919 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare (Termen de transpunere: 25 mai 2019)

Observăm că suntem foarte în urmă, avem termene depășite în toate materiile. Directiva privind prezumția de nevinovăție a rămas blocată în proceduri legislative.

Directiva privind garanțiile procedurale pentru copii prevede, ca element cheie, dreptul copiilor de a avea acces la un avocat și dreptul acestora la asistență din partea unui avocat. Ministerul Justiției a propus la începutul acestui an un proiect de lege.

Experții în drept penal ar trebui să verifice în ce măsură proiectul de transpunere în contextul codului de procedură penală oferă garanțiile cerute de directive și dacă nu, să vină cu propuneri.

În ceea ce privește directiva privind asistența juridică gratuită, care îi vizează direct pe avocați, nu am văzut până acum niciun proiect de lege, deși termenul de transpunere a expirat deja, la 25 mai 2019. Scopul acestei directive este de a asigura eficacitatea dreptului de a avea acces la un avocat, prevăzut de Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3), prin punerea la dispoziție de asistență din partea unui avocat, finanțată de către statele membre pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în procedurile penale și pentru persoanele căutate care intră sub incidența unor proceduri privind mandatul european de arestare în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului (4) („persoane căutate”). Se prevede expres că directiva se aplică și persoanelor care nu erau inițial persoane suspectate sau acuzate, dar care devin persoane suspectate sau acuzate în cursul interogării de către poliție sau de o altă autoritate de aplicare a legii.

La începutul acestui an, printr-o manifestare de confraternitate, am reușit să obținem mărirea onorariilor pentru asistența judiciară din oficiu, la un nivel relativ acceptabil.

Ulterior, în urma conlucrării cu conducerea Ministerul Justiției și a Ministrului Public, am reușit să asigurăm resursele necesare pentru asistența judiciară și să armonizăm o parte importantă din problemele de aplicare a noului Protocol privind asistența judiciară. Însă mai sunt multe restanțe ce privesc dreptul cetățeanului la apărare și trebuie să ne mobilizăm în acest sens, pentru ca transpunerea directivelor enunțate mai sus să fi eficientă.

Am speranța că dezbaterile prilejuite de Ziua Europeană a Avocaților vor aduce idei și inițiative.

Vă doresc inspirație și putere pentru a contribui împreună la rezolvarea acestor probleme!

Av. Dr. Traian Briciu
Președintele UNBR

Sursa: UNMR

Mesajul Președintelui UNBR de Ziua Avocaților 2019

                                                             Av. Dr. Traian C. Briciu

Dragi colegi,

Astăzi, 24 iunie, este Ziua avocatului român, instituită prin hotărâre a Congresului Avocaţilor din anul 1998. Cu această ocazie, doresc să transmit un gând de bine, plin de speranță și un apel de a ne corela forțele pentru a face față schimbărilor ce urmează.

Suntem în momente cheie ale evoluţiei profesiei și de noi toți, de confraternitate, depinde cum vom sta peste un an sau în anii ce urmează. În fața tendințelor europene și globale în ce privește avocatura, nu putem să ne erijăm, ci doar să ne adaptăm, protejând în același timp principiile fundamentale ale profesiei.

Avem în față o perioadă de provocări majore în ce privește autoreglementarea profesiei, identitatea profesională în contextul interprofesionalității, dar și pregătirea profesională în perspectiva unei justiții digitalizate, care se mută tot mai mult spre mediul online, atât ca mijloc de soluționare a conflictelor, cât și ca platformă de ofertă a serviciilor juridice.

Tehnologia determină o traiectorie ireversibilă a profesiei spre mediul virtual și nu mai putem gândi organizarea și funcționarea avocaturii exclusiv după criteriile clasice. Pregătirea profesională trebuie să se adapteze noilor cerințe.

În plus, tendințele de dereglementare a profesiei la nivel european sunt evidente, având în vedere noul pachet de directive privind serviciile, sub influența puternică a ideilor care transformă avocatul în furnizor de servicii și clientul în consumator. Relația avocat – client devine una comercială, domeniul clasic rezervat avocaturii dobândeşte graniţe volatile, în concurență cu alte profesii, chiar nejuridice.

Reperele tradiționale privind avocatura se schimbă ori s-au schimbat deja. În acest context, cred că rolul unei organizații profesionale puternice și unite este definitoriu pentru viitorul profesiei. Generația tânără ar trebui încurajată să se implice mai mult în procesul decizional (atât la nivel local cât şi la nivel central), pentru a ajuta profesia să facă față problemelor cu care se confruntă în contemporaneitate. Noul nu poate avea o bază solidă fără cunoaşterea şi valorificarea reperelor conferite de istoria, tradiţiile și principiile fundamentale ale profesiei, motiv pentru care nu trebuie sa vorbim de o schimbare a generaţiilor, ci de o conlucrare între generaţii pentru un viitor demn şi durabil al profesiei de avocat.

De Ziua avocatului român, vă doresc să aveți energie și inspirație !

Av. Dr. Traian C. Briciu
Președintele U.N.B.R.

ICCJ RIL Decizia nr. 15/2015 referitoare la exercitarea fără drept a profesiei de avocat

În şedinţa din 21 septembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţate următoarele soluţii:

Prin Decizia nr. 15/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii ce a făcut obiectul dosarului nr. 10/2015, statuând că:
”Fapta unei persoane care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constituie infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prevăzută de art. 348 Cod penal”.

Cu privire la acest RIL pronunțat de ICCJ, Uniunea Națională a Barourilor din România a dat publicității luni, 21 septembrie 2015, un comunicat, semnat de av. dr. Gheorghe Florea – Președinte:

Comunicatul integral:

ICCJ: profesia de avocat nu poate fi exercitată decât de persoane care dețin legal titlul profesional de avocat dobândit în cadrul barourilor înființate și organizate prin lege cu procedura prevazută de lege. Persoanele care exercită acte specifice profesiei de avocat sub titlul de ”avocat” pretins atribuit de asociații înființate de particulari savârșesc infracțiunea de exercitare fără drept a profesiei de avocat cu consecințele prevăzute de art. 26 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

În dosarul nr. 10/2015 Completul pentru soluționare recursurilor în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat luni, 21 septembrie 2015, în sensul că „Fapta unei persoane care exercită activități specifice profesiei de avocat în cadrul unor entități care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr.51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități prevăzută de art. 348 Cod penal.”

Recursul în interesul legii a fost promovat de Ministerul Public, deoarece a existat o practică judiciară neunitară: într-o orientare, instanțele au considerat că persoanele care nu fac parte din formele de organizare profesională consacrate prin Legea nr. 51/1995, republicată, și își desfășoară activitatea în cadrul unor structuri constituite din inițiativa unor persoane particulare, săvârșesc infracțiunea prevăzută de art. 348 din Codul penal/art. 281 din Codul penal anterior, privind exercitarea fără drept a unei profesii, iar alte instanțe au considerat că persoanele mai sus menționate nu pot fi trase la răspundere pentru comiterea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 348 din Codul penal (art. 281 din Codul penal anterior).

Potrivit hotărârii date de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii, exercitarea profesiei de avocat în România se poate face numai de avocații înscriși în entitățile care constituie forme de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, respectiv barourile care fac parte din Uniunea Națională a Barourilor din România, înființată și organizată prin lege.

Însușirea temeiurilor invocate în recursul în interesul legii înlătură orice interpretare care adaugă nepermis sau refuză aplicarea strictă a legii, care nu a permis niciodată înființarea barourilor de către particulari. Hotărârea pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii pune capăt unei practici judiciare neunitare care a adus grave prejudicii intereselor justițiabililor și consumatorilor de servicii juridice, care au fost induși în eroare cu privire la dobândirea și folosirea titlului profesional de avocat în activități care, potrivit legii, sunt rezervate persoanelor care asigură exercitarea calificată a dreptului constituțional la apărare cu garanțiile pe care legea le conferă celor care au dobândit, potrivit legii, calitatea de avocat.

Corpul profesional al avocaților își exprimă convingerea că vor fi respectate strict reglementările legale care impun tuturor entităților care fac parte din sistemul judiciar obligația de a respecta interpretarea data de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea rolului său prevăzut de Constituție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legilor, pentru asigurarea securității juridice și judiciare a cetățenilor și pentru proteguirea, potrivit legii, a dobândirii și utilizării titlului profesional de avocat.

Av. dr. Gheorghe Florea
Președintele UNBR