UNBR solicită autorităților competente sesizarea Curții Constituționale a României în vederea constatării existenței unui conflict de natură constituțională între Guvernul României și autoritatea judecătorească

În data de 15 ianuarie 2024, UNBR a adresat un memoriu autorităților competente -Președintele României, Primul-Ministru al României, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Președintele Camerei Deputaților și Președintele Senatului – prin care le solicită ca în baza prerogativelor prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție și a art. 34 din Legea 47 /1992, să sesizeze Curtea Constituțională a României în vederea constatării existenței unui conflict de natură constituțională între Guvernul României, pe de-o parte, și autoritatea judecătorească reprezentată prin Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte.

Încă de la începutul acestor proteste, UNBR a transmis autorităților și a comunicat public o scrisoare deschisă în care afirmă că recunoaște și susține legitimitatea revendicărilor judecătorilor, procurorilor și ale personalului auxiliar și consideră inacceptabilă nesocotirea de către alte puteri ale statului a drepturilor consfințite prin hotărâri judecătorești definitive, prin zădărnicirea aplicării acestora.

Poziția exprimată public de către UNBR și apelul adresat Guvernului și autorității judecătorești nu au fost de natură să ducă la rezolvarea problemei semnalate, astfel că începutul anului 2024 este în continuare afectat de blocajul sistemului judiciar, fără a se preconiza o soluție concretă pentru reluarea activității tuturor instanțelor judecătorești.

UNBR, în calitate de persoană juridică de interes public, are obligația ca în numele avocaților să promoveze și să apere drepturile și libertățile cetățenilor, în special dreptul la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil.

În lumina acestui deziderat, UNBR apreciază că, atât timp cât dialogul instituțional nu a fost de natură să ducă la rezolvarea situației, singurul demers juridic care poate avea ca efect soluționarea problemelor divergente dintre autoritatea executivă și autoritatea judecătorească îl constituie sesizarea Curții Constituționale în vederea dezlegării unui posibil conflict de natură constituțională.

SCRISOARE DESCHISĂ A UNIUNII NAȚIONALE A BAROURILOR DIN ROMÂNIA

Uniunea Națională a Barourilor din România atrage atenția opiniei publice, Consiliului Superior al Magistraturii, Guvernului și Parlamentului României asupra faptului că sistemul judiciar din România traversează o etapă critică, ce se explică prin acumularea în timp și amplificarea treptată a unor nemulțumiri legitime privind finanțarea serviciului public al justiției.

Recunoaștem și susținem legitimitatea revendicărilor judecătorilor, procurorilor și ale personalului auxiliar, care au generat protestele de până acum.

Considerăm inacceptabilă nesocotirea de către alte puteri ale statului a drepturilor consfințite prin hotărâri judecătorești definitive, prin zădărnicirea aplicării acestora.

Considerăm, însă, că suspendarea activității instanțelor pe termen nelimitat, repetată în ultimul an, nu reprezintă un mijloc adecvat și eficient pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă sistemul judiciar. Rezultatul acestor forme de protest nu poate fi altul decât acumularea și amplificarea problemelor cu care se confruntă justiția.

Sistemul judiciar și corpul profesional al avocaților, ca parteneri indispensabili ai justiției, precum și celelalte profesii juridice se află în interdependență, astfel încât orice acțiune de întrerupere a activității unei profesii se repercutează asupra tuturor, dar în primul rând asupra justițiabililor, ale căror drepturi privind accesul la justiție și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil au de suferit.

Aceasta a fost rațiunea pentru care corpul profesional al avocaților, el însuși confruntat cu grave probleme de ordin material și cu dificultăți în desfășurarea activității, a considerat că o singură zi de suspendare a activității, cu excepția cauzelor urgente, este suficientă pentru expunerea problemelor cu care se confruntă, fără a determina perturbări semnificative ale actului de justiție.  Ziua de 4 octombrie 2023  – „O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există” – a fost un moment în care avocații la nivel instituțional au inițiat dezbateri cu actorii justiției  pentru identificarea soluțiilor de rezolvare. Am apreciat deschiderea spre dialog a tuturor factorilor implicați.

Identificarea soluțiilor de rezolvare prin consultare reciprocă, inclusiv cu legislativul și executivul reprezintă mijlocul de rezolvare sau de ameliorare a actualului blocaj instituțional și evitarea conflictului de natură constituțională între puterile statului.

Formele de protest care implică sistarea activității judiciare afectează drepturile participanților la actul de justiție, iar nu pe cei responsabili de situația creată.

Solicităm autorităților statului, potrivit competențelor ce le revin:

● Reluarea activității judiciare. Susținem formele de protest care nu aduc atingere dreptului cetățeanului la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

● Suspendarea aplicării Hotărârii nr. 2040/13.07.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii privind normarea activității instanțelor până la realizarea unui studiu efectiv privind efectele generate, studiu ce ar trebui realizat cu consultarea instituțională a profesiei de avocat. În lipsa unei analize judiciare realiste și la zi a situației cauzelor, în funcție de specificul și complexitatea acestora, considerăm că actuala implementare a normării activității judecătorilor are un impact sever asupra drepturilor justițiabililor, mai ales după evenimentele sanitare și economice din ultimii trei ani, care au adâncit și mai mult problemele care țin de managementul eficient al timpului în cadrul procedurilor judiciare.

● Asigurarea necesarului de resurse umane în justiție, prin adoptarea unor soluții imediate, cum ar fi complinirea lipsurilor prin numirea în calitate de judecători a avocaților pe baza unor criterii de vechime, competență profesională și probitate, stabilite pe bază de colaborare instituțională cu organele de conducere ale profesiei de avocat.

● Verificarea la nivelul tuturor instanțelor a situațiilor în care se înregistrează în mod repetat întârzieri în pronunțarea hotărârilor sau în motivare, cu luarea măsurilor care se impun în urma constatărilor făcute.

● Alocarea resurselor financiare necesare plății drepturilor cuvenite legal tuturor profesioniștilor, judecători, procurori, avocați, grefieri, personal auxiliar, care contribuie la înfăptuirea justiției.

● Alocarea pe viitor a resurselor necesare funcționării justiției, în toate componentele sale și identificarea unor surse suplimentare și viabile de finanțare pe termen lung a justiției.

Ne exprimăm pe această cale speranța ca toți cei cărora li se adresează solicitările noastre să înțeleagă gravitatea situației la adevărata dimensiune a acesteia și să acționeze în vederea remedierii urgente.

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, 17 decembrie 2023

O zi fără Avocați – o zi în care Statul de drept nu există!

Campanie de conștientizare a rolului și importanței Avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești

Ca urmare a problemelor recurente semnalate de toate cele 42 de barouri din țară, la solicitarea Uniunii Naționale a Barourilor din România, cu privire la disfuncționalitățile frecvente pe care le întâmpină avocații în desfășurarea activităților judiciare în plan local, materializate în:

● nerespectarea rolului avocatului și a funcției acestuia în cadrul procesului judiciar (identificarea avocatului cu clientul, încălcarea confidențialității comunicărilor dintre avocați și clienți, limitarea abuzivă a pledoariei);
● organizarea activității instanțelor fără a se respecta repartizarea cauzelor pe intervale orare, întârzieri nerezonabile în procedura de regularizare a cererilor și în redactarea și comunicarea hotărârilor sau comunicarea acestora în timpul vacanței judecătorești, fără a se respecta dreptul la recuperarea capacității de muncă al avocatului;
● lipsa de respect manifestată de organele de urmărire penală în mod constant și frecvent, atât față de timpul și drepturile avocaților desemnați pentru asistență judiciară din oficiu, cât și față de timpul și drepturile avocatului ales; în foarte multe cazuri, amânarea sau chiar omiterea emiterii și comunicării referatelor de plată, precum și amendarea abuzivă a avocaților de către organele de urmărire penală;
● reorganizarea activităților de ședință judecătorească altfel decât programul stabilit inițial, fără informarea din timp a avocaților participanți la dosare;
● accesul îngreunat la arhive și la informațiile relevante ale dosarului electronic, care împiedică pregătirea în termen util a apărării;
● întârzierile sistematice la plata onorariilor avocaților pentru asistența din oficiu,
● cenzurarea abuzivă a onorariilor avocațiale până la sume derizorii, după criterii subiective și fără considerarea obligațiilor fiscale aferente veniturilor avocațiale;
● cenzurarea onorariilor din oficiu cu ignorarea Protocolului privind plata activităților de asistență juridică obligatorie;
● omisiunea instanțelor de a acorda onorariile aferente asistenței judiciare din oficiu, prin hotărârile judecătorești, cu respingerea solicitărilor de completare a dispozitivului și punerea cheltuielilor de judecată în sarcina avocatului solicitant;
● desemnarea curatorilor și a sarcinilor pe care le au de îndeplinit fără a se dispune corelativ achitarea unui onorariu sau lipsa desemnării și plății curatorilor citați în căile de atac ale hotărârilor judecătorești;
● atitudinea de lipsă de respect față de timpul de studiu și rolul avocatului în procesul penal și civil;
● tendințele de înăsprire a măsurilor fiscale, ce vizează profesiile liberale și care vor avea un impact economic deosebit de grav asupra pieței serviciilor, implicit asupra profesiei de avocat, cu efect direct asupra onorariilor percepute justițiabililor, îngreunând și mai mult liberul acces la actul de justiție, cuantumul nerezonabil al unor taxe de timbru, care este de natură a împiedica accesul la justiție al cetățenilor,

Toate cele de mai sus reprezentând deficiențe sistemice cu consecința gravei afectări a dreptului la apărare și a liberului acces la justiție, precum și împiedicarea asigurării unui drept la apărare efectiv și legitim,

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a hotărât organizarea unei campanii pentru apărarea drepturilor avocaților și implicit ale justițiabililor, cu scopul conștientizării rolului profesiei de Avocat și a profesioniștilor Avocați în viața socială a Statului, a societății Civile și a sistemului judiciar.

Această campanie va debuta cu o zi de întrerupere a activității avocațiale în totalitatea formelor sale și pe întreg teritoriul țării, cu excepția cauzelor urgente privind anumite măsuri preventive sau asiguratorii și orice alte cauze cu caracter de urgență, de natură a pune în pericol drepturi și libertăți fundamentale.

Manifestăm încredere deplină în respectarea de către ceilalți parteneri ai actului de justiție a formei de protest decisă de Uniunea Națională a Barourilor din România, în semn de respect față de problemele corpului profesional al avocaților.

Considerăm totodată, consecvent cu pozițiile publice manifestate anterior, faptul că apărarea drepturilor noastre profesionale nu trebuie să afecteze pentru o perioadă nedeterminată cetățeanul român, singurul lezat și neprotejat în fața unei astfel de măsuri, astfel încât semnalul pe care dorim să îl aducem este acela al conștientizării necesității imperative de respectare a misiunii și rolului Avocatului într-un stat de drept.  

Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, întrunit în zilele de 1-2 septembrie 2023, în sensul organizării acestei campanii pentru apărarea drepturilor avocaților, supuși unor provocări și disfuncționalități continue în exercitarea misiunii de apărare a drepturilor și libertăților cetățenilor, a fost adoptată cu unanimitatea reprezentanților barourilor din întreaga țară.

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a mandatat Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România să stabilească data și formatul acestor acțiuni, precum și excepțiile privind cauzele urgente, pentru a nu afecta continuitatea justiției și drepturile cetățenilor la apărare.

De asemenea, Comisia Permanentă a fost mandatată să examineze și alte forme de protest pe măsură ce se vor dovedi necesare, în funcție de evoluția campaniei.

Totodată, în cadrul acestei campanii, Uniunea Națională a Barourilor din România solicită Avocaților sesizarea tuturor barourilor cu toate cazurile de cenzurare abuzivă și/sau amendare abuzivă de către instanțele de judecată și/sau parchetele din România – ca efect al participării la campanie, cu anexarea înscrisurilor doveditoare, în vederea centralizării acestora, a analizării lor sub aspectul identificării unui fenomen în acest sens, pentru dezbaterea problemelor cu Consiliul Superior al Magistraturii și sesizarea Inspecției Judiciare, dacă este cazul.

Încălcarea drepturilor profesioniștilor Avocați are repercusiuni directe asupra dreptului la apărare în ansamblul său, asupra cetățeanului și asupra societății civile.

Obiectivul campaniei Uniunii Naționale a Barourilor din România vizează conștientizarea tuturor instituțiilor responsabile asupra problemelor enunțate în prezentul comunicat, în scopul identificării și aplicării unor soluții adecvate.

Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România

Președinte UNBR

Av. dr. Traian Briciu

Notă: Acest comunicat a fost dat publicității, de către Uniunea Națională a Barourilor din România luni, 4 septembrie 2023.

Vicepreședintele CSM (fost șef DIICOT) a fost oprit de polițişti în trafic

Procurorul are o atitudine arogantă față de agenții de la rutieră după ce aceștia l-au tras pe dreapta pentru o depășire neregulamentară. Fostul șef DIICOT, și actual vicepreședinte CSM, Daniel Horodniceanu, este revoltat de faptul că a fost pus să se legitimeze și le reproșează polițiștilor că ar trebui să îl cunoască.

Deranjat de faptul că i s-au cerut actele la control, Horodniceanu le atrage atenția agenților că el a condus structura de combatere a crimei organizate și că toți polițiștii din județ îl cunosc.

„Faceți cu mine chestii d-astea?”, afirmă fostul șef DIICOT.

Iată dialogul postat de realitatea.net.

D.H.: Dumneavoastră, acum, în momentul ăsta, de ce m-ați oprit?

P: Pentru că ne-ați depășit…

D.H: Așa, și? Nu am voie să vă depășesc?

P: Este limită de 50.

D.H: Sunt procuror șef Horodniceanu de la Crimă Organizată. Nu mă cunoașteți?

P: Dați-mi, vă rog, documentele.

D.H: Dar de ce nu mă cunoașteți oare?

P: Și polița de asigurare.

D.H: Polița o s-o căutați pe internet.

P: Deci dumneavoastră aveți posibilitatea să mi-o prezentați fizic sau în format electronic. Nu este obligația noastră, ca polițiști, să vă căutăm polița de asigurare.

D.H: Și dacă nu o am, ce faceți? (…) Eu sunt procuror de 25 de ani, dumneata de când ești polițist?

Citiți și: O femeie s-a îmbătat criță împreună cu fostul și actualul concubin, după care a fost arestată pentru crimă!
D.H.: Dumneavoastră m-ați oprit pe mine că eu am avut tupeul să vă depășesc. Exact asta a fost! (…) Nu văd cum ați putea să aveți tupeul ăsta cu un procuror care a condus structura de Crimă Organizată a țării ăsteia.

D.H.: Eu sunt în măsură să fac orice!

P: Ceea ce ne-a deranjat pe noi a fost atitudinea dumneavoastră!

D.H.: Dar știți ce mă miră? Chiar spuneți că nu mă cunoașteți! Pe mine mă cunoaște toată poliția din județ.

Opt magistraţi de la CEDO vor participa la o conferinţă profesională organizată de Baroul Maramureş

Opt magistraţi de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) vor vizita judeţul Maramureş în perioada 1-4 decembrie, urmând să participe şi la o conferinţă profesională, a anunţat, marţi, decanul Baroului Maramureş, avocatul Florin Andreicuţ.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) şi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA).

Printre cei opt magistraţi aşteptaţi în Maramureş se numără şi Iulia Motoc, judecător din partea României la CEDO.

Conform programului anunţat de Baroul Maramureş, pe 1 decembrie vor fi depuse coroane de flori la Casa Memorială Vasile Lucaciu din Siseşti, iar pe 2 decembrie la Memorialul Durerii din Sighetu Marmaţiei şi la Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmaţiei.

Conferinţa Profesională ‘Avocatură şi Tradiţii’, la care vor participa şi judecătorii CEDO, se va desfăşura pe 3 decembrie la Baia Mare, cu începere de la ora 9,00.

Clip viral de promovare a profesiei de avocat

La inițiativa Consiliului Baroului Cluj, a fost realizat un clip de promovare a profesiei de avocat cu actori cunoscuți din Cluj-Napoca.

„Astăzi, mai mult ca oricând, având în vedere criza socială, politică și economică cu care se confruntă societatea românească, rolul avocatului în apărarea statului de drept este unul decisiv.

În acest context, Consiliul Baroului Cluj apreciază că este esențială conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța profesiei de avocat ca partener indispensabil al actului de justiție și a activității avocaților în apărarea drepturilor și intereselor lor.

Inițiativa noastră, care a beneficiat și de sprijinul UNBR, s-a concretizat în realizarea videoclipului în care mesajul este transmis într-o notă umoristică, care să aducă un zâmbet pe chipul celor care ne urmăresc, fără însă a diminua prin aceasta seriozitatea demersului făcut pentru promovarea profesiei”, a declarat decanul Baroului Cluj, Flavia Maier.

În clipul amuzant apar actorii din echipa „Epic Show” – Bogdan Bob Rădulescu, Tiberiu Codorean, Dragoș Stan și Adrian Cucu. Aceștia trebuie să răspundă la întrebarea reporterului: „E bine sau nu e bine să ai avocat?”. Și răspund…viral!